Efectul conținutului de cordierit și al temperaturii tratamentului termic asupra ratei de schimbare a liniei de material
Figura 1 arată viteza liniară de schimbare a probelor JA1, JA2, JA3, JA4 și JA5 după adăugarea de conținut diferit de cordierit la diferite temperaturi de tratament termic.
După tratamentul termic la 1000℃ și 1300℃, odată cu creșterea conținutului de cordierit, contracția liniară a probei scade treptat.
Aceasta deoarece compoziția teoretică a cordieritei este w(Al₂O₃)=35%, w(SiO₂)=51%, dar în cordierita utilizată în acest experiment, w(Al₂O₃)=29,99%, w(SiO₂)=46,31%.
Aceasta conduce la un exces parțial de SiO₂.
Pe măsură ce conținutul de cordierit crește, acest SiO₂ liber crește treptat, determinând ca acest exces de silice să formeze cristobalit la temperaturi ridicate.
Acest proces de transformare este un proces de expansiune, care este parțial compensat.
Din cauza contracției materialului, rata de contracție liniară a probei scade treptat odată cu creșterea conținutului de cordierit.
După ce proba a fost tratată termic la 1500 ℃, odată cu creșterea conținutului de cordierit, proba sa schimbat treptat de la contracție la expansiune, iar rata de expansiune a crescut treptat.
Acest lucru se datorează faptului că cordierita se topește și se descompune în sticlă de mulit și magnezie la o temperatură de 1435 ℃ și, în același timp, se extinde.
Prin urmare, după ce proba este tratată termic la 1500 ℃, pe măsură ce conținutul de cordierit crește, proba se schimbă treptat de la contracție la Expansiune, iar rata de expansiune crește treptat.
În utilizarea efectivă, produsele care conțin cordierit sunt de obicei utilizate la o temperatură care nu depășește 1400°C.
Motivul este că cordierita se va descompune atunci când temperatura este mai mare decât această temperatură, ceea ce duce la multe proprietăți excelente ale materialelor care conțin cordierit.
Proprietăți precum stabilitatea șocului termic și coeficientul scăzut de dilatare dispar, de asemenea.
